Consultarea, ca ritual institutional

Recent, le-am vorbit studenților mei despre tokenism… and it did ring a bell!! Este un concept foarte fain, pe care aș vrea să vi-l prezint și vouă.

Tokenism-ul descrie, printre altele, practica de a mima incluziunea și participarea, fără a oferi vreo influență reală celor consultați. Este un exercițiu de ”rafinament" instituțional în care expertiza este apreciată atâta vreme cât confirmă decizii deja luate, gândirea critică, dacă este încurajată, este pânä nu devine critică pe bune, iar semnalarea disfuncționalităților poate fi urmată de o demonstrație practică de workplace mobbing! Da, chiar şi ïn 2026!

Mi se pare fascinantă această capacitate organizațională de a transforma consultarea într-un ritual, conformismul într-o virtute și tăcerea într-un indicator al unui climat sănătos. 🙄

Ați experimentat vreodată acest tip de incluziune fake? Vi s-a cerut să vă exprimați opiniile sau nemulțumirile, doar pentru a se bifa, ulterior, că vi s-a oferit ocazia să vă spuneți punctul de vedere? Și, mai ales, cum reacționați când realizați că sunteți invitați să participați la decizii care au fost deja luate? Jucați în continuare jocul sau refuzați să faceți figurație?